//
you're reading...
Clujeni carismatici

Biografie Andrei Marga

 

ANDREI MARGA, REFORMATORUL

Andrei Marga este unul dintre cei mai valorosi intelectuali romani. Reformator de substanta maioresciana, pentru el, alinierea la standardele europene din punct de vedere cultural, administrativ si social este un imperativ. Numele sau este imediat asociat cu cel al Universitatii Babes-Bolyai la conducerea careia s-a aflat timp de unsprezece ani, perioada in care a reusit sa imprime un ritm alert de modernizare si sa provoace o adevarata schimbare la fata a acestei institutii clujene. Intre anii 1997 si 2000, Marga a condus Ministerul Educatiei si Cercetarii, unde a initiat reforma invatamantului romanesc cu rezultate deosebite. Din 1994 pana in 2000 a fost membru al Comitetului pentru Invatamant Superior si Cercetare Stiintifica al Consiliului Europei, iar din 2001 face parte din executivul de conducere al Asociatiei Universitatilor Europene. La sfarsitul anului trecut, valoarea internationala a profesorului Marga a fost recunoscuta din nou prin instalarea sa in functia de vicepresedinte al Universitatii Natiunilor Unite de la Tokyo. 

1946: Un ardelean se naste in Bucuresti

Andrei Marga s-a nascut in 22 mai 1946 la Bucuresti, in timpul refugiului. ”Da, m-am nascut in capitala, fiindca, dupa cedarea Ardealului de Nord, tatal meu s-a refugiat acolo. Mama mea era de la Medias si s-au intalnit in Bucuresti. Dupa nasterea mea, ei au ramas la Bucuresti pana in ’47, cand s-au intors la Bistrita, de unde tatal meu provenea. Acolo mi-am petrecut copilaria, intr-un sat sasesc situat la noua kilometri de oras, numit Neudorf, pe romaneste Satul Nou”.

Andrei, un nume ”nemtesc”

Primeste numele de Andrei de la un inginer german pe a carui mosie era angajat tatal sau. ”Parintii mei aveau o pregatire la nivelul timpului, scoala generala. Tatal meu a lucrat la o cariera de piatra, la Bicsat, apoi, mergand la Bucuresti, a ajuns un fel de administrator al mosiei unui inginer german, Erckhart Andrei, care m-a si botezat. De la el am preluat numele de Andrei”. Familia Marga se reintoarce in Bistrita in 1947. ”Parintii s-au stabilit la Satul Nou, unde si-au cumparat o casa, si-au facut si o gospodarie semnificativa. Am avut o sora mai mare si una mai mica”.

LICEAN DE NOTA 10

„Liceul l-am făcut la Stefan Ludwig Roth, în Mediaş, pentru că între timp, sora mai mare se măritase acolo şi avea posibilităţi de gazdă. Pentru un copil  venit din sat, o problemă era gazda şi atunci era mai uşor, ea având spaţii  sufieciente, să stau la Mediaş. Am încheiat liceul Stefan Ludwig Roth, am luat  media zece la bacalaureat. Nu era neapărat o ţintă, dar aşa s-a întâmplat, iar în acel an, s-a hotărât ca liceenii notaţi cu 10 la bacalaureat să intre fără  examen de admitere la universitate, ceea ce, a fost o mare bucurie. Pe atunci,  admiterea era grea, pentru că erau foarte puţine locuri. La filosofie, unde până la urmă m-am hotărât să dau, au fost scoase la concurs doar cinsprezece”.

INGINER SAU FILOSOF?

„Am absolvit un liceu realist, de matematică, care mi-a plăcut foarte mult.
Dar cariera mea a fost mult influenţată, la acea dată, de profesorul Nicolae
Drăgan, un fost asistent a lui Iorga. Acesta pierduse postul universitar în
urma reformei din ’48, din motive politice, evident şi venise la liceu. Era un
profesor extraordinar, cu o cultură fabuloasă. El ne-a predat istorie şi
filosofie şi a marcat traseul meu ulterior, chiar dacă am dezamăgit o
profesoară de matematică care voia să fac, neapărat, inginerie sau matematică”.

„SĂ GÂNDEŞTI CREATOR” LA CLUJ

Studenţia la Cluj îi va lăsa multe amintiri plăcute, în special examenele
susţinute în Cafeneaua Arizona: „Studenţia a fost în contextul micii deschideri
a României, practic a fost cea mai bună perioadă de dinainte de 1989. După
1965, în România se deschidea şi viaţa intelectuală şi universitară. După
absolvire, deschiderea s-a închis la loc. A fost o studenţie trăită sub deviza
„să gândeşti creator”, pentru că, dacă nu gândeai astfel, cam pierdeai la
seminar, te cam eliminau din discuţie, ori marele orgoliu era să fii pregnant,
să fii profilat şi la seminar şi la discuţii”.

UN SPAŢIU DE DEZBATERE ACADEMICĂ, CAFENEAUA ARIZONA

„Atunci cafeneaua Arizona era un loc de dezbateri foarte acut şi dacă picai
un examen acolo era dramatic, îţi dădeai seama că ai venit degeaba la Cluj. Am
fost şeful de promoţie pe oraş şi pe ţară, atunci se făceau aceste clasamente
şi la nivel naţional, în sensul că repartizarea posturilor în finalul studiilor
se făcea centralizat. În 1971, s-au scos la concurs posturi de asistent
universitar, pe care le-am ocupat eu şi Ion Cristoiu. Aspiraţia era să devenim
asistenţi la D.D. Roşca”.

În anii ’70, tânărul Andrei Marga obţine o serie de burse de studii în
străinătate. „În urma acordurilor dintre Willie Brandt şi Corneliu Mănescu, România
devenea prima ţară socialistă care recunoştea Republica Federală Germania
juridic, ca succesoare a statului german, iar R.F.G. acorda României un sprijin
substanţial pentru a-şi consolida viaţa intelectuală. Atunci am plecat câteva
zeci de tineri la studii doctorale şi post-doctorale – eu eram în doctorat
–  în această ţară. A fost extraordinar.  N-a fost prima mea ieşire, cea dintâi a fost, uimitor, în Statele Unite, absolut nesperat, pentru că, în urma vizitelor preşedinţilor Nixon şi Ford la
Bucureşti, Casa Albă a aprobat ca şaptezeci şi cinci de tineri români să
viziteze S.U.A., să petreacă o lună în familii americane, să cunoască America.
A fost o lună fascinantă, care s-a încheiat cu strângerea de mână a
preşedintelui, în Biroul Oval al Casei Albe, ceea ce ne-a copleşit”.

STUDIILE ÎN GERMANIA ŞI FENOMENUL MARCUSE

„Studiile din Germania au fost pe o temă filosofică puternică, filosofia
Şcolii de la Frankfurt, în mod exact filosofia lui Marcuse. Au fost studii
foarte profitabile în cea mai nouă universitate germană de atunci, Bielefeld,
cu posibilităţi documentare extraordinare şi cu o viaţă intelectuală extrem de
puternică. Bielefeld avea atunci primul şi încă singurul centru de studii interdisciplinare
de pe glob. Aici veneau cele mai mari personalităţi ale ştiinţei şi filosofiei
mondiale, astfel încât tot timpul se petreceau evenimente năucitoare pentru un
tânăr venit de la Cluj, dar nu numai pentru el, ci pentru oricine de fapt. Sigur,
în Germania, conform reglementării de atunci, am elaborat lucrarea de doctorat,
care a şi apărut mai târziu, cu tăieturile de rigoare. Atunci începeau deja
restricţiile, iar filosofia contemporană era cea mai supravegheată. O să public
monografia completă într-un an sau doi, am tot textul, trebuie să fac doar
nişte revizii la traduceri”.

DIN NOU LA UNIVERSITATE

După absolvire facultăţii, rămâne aici ca asistent universitar. „La
universitate eram asistent, am devenit lector în 1979 şi am rămas astfel până
după 1989, pentru că nu erau şanse de promovare. Asta a fost, într-un fel, un
dezavantaj. Am debutat la filosofia istoriei şi logică generală, la profesorul
Aluaş. Am predat mult timp astfel de discipline, filosofia istoriei, filosofia
socială, logică generală, până când s-a decis, atunci când am devenit lector,
să preiau eu cursul de filosofie contemporană – care nu s-a mai ţinut la Cluj
de vreo şaizeci de de ani”.

UBB: TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR

Privind retrospectiv, diferenţele dintre UBB-ul de atunci şi cel de acum
sunt substanţiale. „Diferenţele sunt enorme, dar una trebuie remarcată: ca
asistent universitar şi ca lector, mai cu seamă după întoarcerea din Germania,
nu am mai avut funcţii de nici un fel şi asta mi-a dat timp de lectură. A fost
o perioadă intensă de acumulare. Evident, atunci nu existau computere, în
biblioteci se citea mai mult. Acum, sigur, şansele de informare sunt mai
complexe, dar eu aş spune că ar trebui făcut ceva ca studenţii să citească mai
mult, nu în sensul de obligaţie, ci pentru că este util pentru formarea lor”.

1993: UN NOU RECTOR LA UBB

„După 1990, fiind profesor, decan, apoi prorector şi rector, am fost
implicat în discuţiile privind reforma învăţământului şi reformele din România,
în general. Pentru formarea mea în acest segment al administraţiei
universitare, a fost decisivă invitaţia la o reuniune din Bonn, în 1992. Pe
atunci eram prorectorul universităţii, responsabil de Relaţiile Internaţionale.
La acea conferinţă, autorităţile germane au prezentat spre dezbatere un
excelent program: „Ce e de făcut cu universităţile din Europa Răsăriteană?” A
fost o discuţie extrem de bine pregătită, foarte temeinică, care mi-a atras
atenţia asupra acestui domeniu şi asupra dilemelor pe care le întâmpină cel
care ia decizii”.

Evoluţia treptată a lui Andrei Marga în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai
de la funcţia de decan, prorector, rector şi apoi preşedinte al Consiliului
Academic, a fost posibilă doar după ’89. „Am fost decan doi ani de zile la
Facultatea de Istorie şi Filosofie, atunci aceasta era cea mai mare facultate
de ştiinţe socio-umane. Ulterior, s-a scindat şi din ea s-au desprins ştiinţele
politice, studiile europene, sociologia, ştiinţele sociale, psihologia şi
ştiinţele educaţiei. Pe atunci, ele mai erau sub un decan. Am fost ales, apoi,
prorector, iar, la o lună de la alegere, rectorul de atunci, profesorul Haiduc,
s-a decis să meargă la un post în Mexic pentru mulţi ani şi a demisionat, iar
Senatul mi-a încredinţat mie rectoratul. Asta a fost în 1993”.

„Preluând rectoratul, sigur, am pus rapid în joc ideea de reformă. La
U.B.B., se discuta deja despre asta, se pot consulta documentele timpului. Şi
acum Babeş-Bolyai este într-o nouă dezvoltare. Dar în ’93 a început reflexia
asupra reorganizării, încheiată în 1995 cu noua Chartă, când s-a decis
reorganizarea universităţii pe trei linii de studii şi regruparea facultăţilor.
Ca rector, am semnat actul de naştere a unsprezece facultăţi. Ca recunoaştere a
dinamicii acestei instituţii, am fost ales, în premieră pentru România, în
conducerea Asociaţiei Universităţilor Europene, iar înainte de asta, în
Comitetul pentru Învăţământ Superior al Consiliului Europei şi în multe alte
organisme europene. Oricum, a fost o suplimentare a experienţei, pentru că asta
mi-a permis să fiu în contact cu ce se făcea în Europa. La fiecare şedinţă,
vedeai ce fac alţii şi făceai şi tu aici, ca să nu rămâi în urmă. Era o
emulaţie destul de bună”.

MINISTRU AL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

Exerciţiul de ministru a fost o mare provocare pe care a acceptat-o ca pe o
datorie de onoare, în contextul în care, imediat după ’89, Marga a condamnat
apolitismul intelectualilor.

„Într-adevăr, am condamnat apolitismul intelectualilor pentru că sigur, un
intelectual trebuie să fie neutru în judecată, în sensul de echitabil, trebuie
să recunoscă faptele şi argumentele. Pe de altă parte, o ţară care trebuia
reformată avea nevoie de angajamente politice şi nu de abstinenţă politică.
Sigur, am scris destul de mult pe această temă în publicistica curentă şi am
argumentat că România nu poate să iasă din situaţia în care era, fără ca
intelectualii să-şi spună părerea în partidele în care ei doresc, fireşte”.

„În toamna anului 1997, am fost chemat la Bucureşti de liderii Convenţiei
Democratice, spunându-mi-se că trebuie să preiau ministerul, pentru că se
blocase reforma. Reforma trebuia făcută, marea miză era obţinerea invitaţiei
din partea N.A.T.O.-ului de a deveni parte a acestei organizaţii şi obţinerea
invitaţiei Uniunii Europene de a deveni membri. Toate reformele din Europa
Răsăriteană presupuneau reforma educaţiei ca prioritate şi atunci am fost
invitat să asum această răspundere şi am asumat-o, până la urmă. Am plecat la
începutul lui decembrie 1997 la Bucureşti şi am preluat ministerul”.

O IDEE CLARĂ DE REFORMĂ

„Când am mers la minister, aveam o idee clară a reformei, pentru că aceasta
este marea problemă. Miniştrii anteriori au mers la minister fără să aibă o
idee coerentă despre ce e de făcut, or acest lucru este important. Ştiam ce am
de făcut, pentru că, în 1990, am lucrat împreună cu Marian Papahagi, care era
secretar de stat, la legislaţia învăţământului superior. Legislaţia autonomiei
universitare a rezultat din textele noastre, chiar dacă ele au mai fost
modificate”.

„Pe de altă parte, şi la Babeş-Bolyai era o atmosferă foarte bună de
reflecţie asupra reformei. Pe scurt, la ora preluării ministerului, ştiam
despre ce e vorba. Am şi publicat imediat două articole în care am arătat ce
reformă trebuie făcută şi, foarte repede, am adus la minister zeci de
specialişti foarte buni, oameni tineri, dar cu idei, idei coerente, pentru că
idei sunt foarte multe, dar nu multe sunt coerente. Şi ne-am lansat în
reformă”.

„Bineînţeles, învăţământul a fost primul capitol închis la Bruxelles în mai
2000. A fost un pas mare. Alte ţări, Slovenia, de pildă, a fost trimisă să
refacă unii din paşii reformei, or pentru România era o performanţă să se
compare cu această ţară. Polonia era, atunci, cam cu trei luni înaintea noastră
în ceea ce priveşte reforma, deci eram destul de avansaţi”.

MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ACUM

Fostul ministru face o radiografie lucidă a situaţiei actuale din cadrul
ministerului învăţământului. „Ministerul n-a mai beneficiat de un personal atât
de calificat ca atunci, se poate vedea în diferite puncte. Şi noi am schimbat
secretari de stat şi directori, dar, totuşi, soluţiile care au fost aduse erau
incomparabil mai bune decât cele din ultimii ani. În al doilea rând, acum,
ministerul nu are o concepţie despre învăţământ, mai ales că este politizat la
modul elementar şi decide după cum bate vântul. Nu există o concepţie, de aceea
România a şi pierdut poziţia bună de dinainte şi asta, nu pentru că eram eu
ministru, ci pentru că se făceau reforme. Evoluţia din minister este acum, din
păcate, o continuă degradare de la un ministru la altul, o continuă degradare
care costă. Păcat. Ca rezultat, România la ora actuală, în luna mai 2007, este
în urma aproape tuturor ţărilor din regiune, dacă se iau în considerare
rapoartele din Europa de Sud Est”.

UN MINISTRU ÎMPOTRIVA MINERIADEI

Andrei Marga îşi începe cariera politică în P.N.Ţ.C.D. în
anul 1999, la invitaţia căruia va ocupa funcţia de Ministru al Educaţiei
Naţionale între anii 1997 şi 2000.

„În politică, n-am intrat repede. Sigur, am susţinut curentul reformator,
am lansat şi apeluri, am semnat şi manifeste. Atunci, pe scenă se afla
Convenţia Democratică şi eu am susţinut-o. În 1996, când am fost invitat să
preiau Ministerul Educaţiei, eu mă aflam în Statele Unite pentru a elabora
lucrarea consacrată relativismului. Am decis că rămân să o termin, după care
revin în ţară şi îmi fac datoria”.

„Am luat decizia de a intra în P.N.Ţ.C.D. în ziua mineriadei de la
Costeşti. Minerii erau la Costeşti, era chiar o consultare la guvern, toată
lumea se întreba ce-i de făcut. Atunci am spus că nu mai rămân independent,
trebuie să dăm un semnal că trebuie apărate reformele făcute şi în acea seară
am şi depus cererea”.

PUBLICISTICA: DE LA FOTBAL ŞI POLITICĂ LA ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ

Andrei Marga este un mare publicist, el comentează cu acelaşi interes atât
situaţia politică, administrativă şi economică, cât şi meciurile de fotbal sau
efectul de încălzire globală. În opinia sa, publicistica este o datorie şi un
act de civism: „Publicistică am făcut de multe ori, am avut rubrici permanente
în revistele de cultură. Îmi place publicistica, o consider o datorie: dacă ai
o părere, trebuie să o şi scrii. La cotidianul Ziua, am început cu
comentarea campionatului mondial de fotbal, cred că am avut câteva ipoteze bune
referitoare la acest subiect. Am jucat fotbal în timpul liceului, trebuie să
recunosc, eram destul de bun în apărare. La facultate, n-am mai jucat pentru că
trebuia să port ochelari şi asta m-a scos din teren”.

ATACURI ÎN TREI SERII

Marga este un caz aparte; dacă este apreciat la Bucureşti şi pe plan
internaţional, în schimb este foarte atacat la Cluj. „Atacurile publice au
avut, la început, o componentă generaţională, când am devenit decan, după aceea
prorector. Eram mai tânăr, fireşte, eram printre cei mai tineri. Obişnuinţa era
să se ia seniori în astfel de funcţii şi atunci, asta a creat sensibilităţi.
După aceea, au început atacurile politice pentru că, după ce am devenit decan,
n-am ascuns afinităţile mele pentru curentul reformator şi pentru Convenţie”.

„Al doilea şir de atacuri a fost datorat atitudinii mele politice. La
început, s-a motivat cu această idee, „să nu se bage universitarii”. Am răspuns
că asta nu merge, argumentul nu ţine. După, aceea, sigur, a fost competiţia
pentru rectorat, pentru că în 1996 era scadentă alegerea la rectorat. Atunci au
început atacurile venite din partea unora care doreau rectoratul. La Biologie
era, atunci, un senator, Moţiu, care orchestra atacurile, nu ştiu dacă
intenţionat”.

„Al treilea grup de atacuri au venit după ce am devenit ministru. Orice
ministru este expus, iar atacurile acestea erau de aşteptat. În sfârşit, acesta
este ultimul motiv invocat: când ceri reforme, atunci, întotdeauna într-o
societate, sunt forţe care se opun. Pe vremea aceea, mai mergea argumentele de
tipul „se distrug tradiţiile naţionale”.

JURGEN JABERMAS ŞI POVESTEA UNEI INVITAŢII

Unul dintre marii săi prieteni a fost filosoful german Jurgen Habermas:

„E mult spus prieteni, n-ar trebui să mă laud foarte tare. În străinătate,
m-am bucurat să fiu în apropiere sau în orice caz, să mă las inspirat de
discuţiile cu cel mai mare filosof al timpului, Jurgen Habermas. Practic, să
spun direct acum, am plecat în străinătate în verile din ’80-’84-’88, pe
invitaţiile primite de la Habermas. El era un filosof deja celebru, criticase
sever politica faţă de sindicate a guvernului de la Bucureşti din anii ’80 şi
după aceea, s-au temut de el şi întotdeauna când trimitea invitaţii vara,
aprobau”.

„În acea perioadă, la Academia de Ştiinţe Sociale, era preşedinte
profesorul Dumitru Ghişe, ultimul nostru profesor de filosofie veche.
Profesorul Ghişe a ţinut la mine, am fost cred, studentul preferat de el.
Aprobările erau acordate de această instituţie, iar dânsul m-a ajutat să pot
pleca de fiecare dată când Habermas mă invita”.

POLITICA AMBIGUITĂŢII ÎN ROMÂNIA

Situaţiea politică actuală a României şi prognoza pe următorii ani nu sunt
prea optimiste din punctul său de vedere. „Situaţia României este, într-un fel,
caracteristică unei democraţii ce se construieşte încă, dar e specificată şi de
slăbiciunea tradiţiilor politice. Politica este înţeleasă încă, ba ca un calcul
pentru promovarea propriilor interese de grup, ba ca un calcul pentru a domina.
E înţeleasă, în orice caz, la distanţă prea mare de sensul clasic şi normal al
politicii ca dezbatere, pentru a soluţiona probleme de interes general. Sigur,
mai direct, interesul public nu este înţeles bine la noi, este cam mereu
confundat, fie şi numai tacit, cu interesele unor grupuri”.

„E clar că România, ca toate ţările din zonă, beneficiază de perioada cea
mai lungă de pace din Europa. La rândul ei, România a instalat instrumentele
democraţiei procedurale, democraţie care constă, în esenţă, în mecanismele
alegerilor, dar şi ţara noastră trebuie să facă trecerea de la democraţia
procedurală la democraţia ca formă de viaţă. Eu cred că va fi o evoluţie
democratică dar, cam împiedicată, prea mult împiedicată de calitatea celor care
iau decizii”.

„O spun foarte direct, părerea mea este că avem cel mai diletant guvern de
după ’89. În condiţiile în care sunt oportunităţi excelente, România le
fructifică prea puţin. Dacă facem o comparaţie cu alte ţări, observăm anumite
dezvoltări, dar prea lente, fiindcă şi asta contează”.

1989, O  DECIZIE ÎN GARA HOFF

De ce un intelectual de talia dânsului a rămas în ţară să pună umărul la
reconstrucţie şi de ce acest lucru nu este văzut cu ochi buni de unele
persoane?

„Nu ascund faptul că am petrecut două nopţi cu soţia în gara din Hoff
(înainte de ’89, Hoff era gara dintre Republica Federală Germană şi Republica
Democrată Germană), întrebându-ne dacă „venim sau nu venim înapoi”. Două nopţi
am petrecut acolo. Până la urmă, ne-am decis că părinţii noştri sunt aici şi ne
întoarcem aici în orice condiţii. După un an, s-a făcut răsturnarea”.

„Nu putem comenta decizia altora de a pleca, e dreptul lor şi asta nu
trebuie comentat, nici critic, nici pozitiv. Ar fi bine ca România să aibă
aceste mobilităţi mai mari. În România, însă, trebuie să creăm şi o atracţie
pentru revenirea în ţară, care e încă mică, şi dacă ne uităm şi acuma pe datele
situaţiei, tendinţa tinerilor este să plece. Autorităţile ar trebui să
înţeleagă că nu se pleacă doar din motive economice, ci din lipsă de încredere
în evoluţia instituţiilor”.

 TITLURI, PREMII ŞI DISTINCŢII

În prezent, Marga este preşedintele Consiliului Academic
UBB, vicepreşedintele Universităţii Naţiunilor Unite de la Tokyo, membru al
Academiei Europea din Salzburg, al Comitetului de Consultare al Asociaţiei
Europene pentru Educaţie Internaţională din Amsterdam, al Colegiului Magna
Charta Observatory din Bologna, al Kuratorium Institut fur Kulturgeschichte
Sud-Ost Europa din Munchen şi preşedinte de onoare a Conferinţei Rectorilor
Dunăreni. A fost membru al Academiei Europea din Jena (2005), al
Bordului de Conducere al Asociaţiei Universităţilor Europene din Bruxelles
(2001-2005), al Comisiei Consiliului Internaţional al Universităţii de Economie
din Budapesta (2001-2003), al Comitetului pentru Educaţie Universitară şi
Cercetare Ştiinţifică al Consiliului Europei (1995-2001). Între 1998 şi 2004 a
fost vicepreşedinte al conducerii CEPES-UNESCO, vicecpreşedintele Conferinţei
Mondiale UNESCO pentru Educaţie Universitară din Paris. Printre premiile şi
onorurile primite, figurează şi două medalii papale, Medaglia Pontificia. Anno
I. Benedictus XVI, 2006 Vatican şi Medaglia Pontificia. Anno XXVI. Joannes
Paulus II, Vatican 2006. Primeşte onoruri prezidenţiale: Dass Grosse
Verdienstkreuz din partea preşedintelui Germaniei (2003), Gra-Cruz da Ordem
National do Merito înmânat de preşedintele Portugaliei (2000) şi Grand
Officeier de l’Ordre National du Merite oferit de preşedintele Franţei (1999).
Alte onoruri deosebite: Premiul Herder (Austria-Germania 2005), Premiul
România-Israel şi Medalia Ierusalimului (2002), Meritul Statului New Hampshire
şi titlul de Doctor în Ştiinţe Umane, New Hampshire (SUA 2006), Medalia de Aur
a Universităţii Tubingen (Germania 2003), Palmes Academiques, Ministerul
Educaţiei Naţionale (Franţa 2002), Ordinul Naţional Pentru Merit, rangul Mare
Cruce (România 2000) Premiul Naţional “Brătianu” (România 2003), Doctor
Honoris Causa al Universităţii Debrecen (Ungaria 2003), Insigne Aureum,
Universitatea Maribor (Slovenia 2000), Doctor Honoris Causa al Universităţii
Ion Creangă din Chişinău (Republica Moldova 2000), Insigna de Aur a Forumului
Democrat German din Banat, Crucea Transilvană a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
a Vadului, Feleacului şi Clujului, Medalia “Iuliu Hossu” a Episcopiei
Greco-Catolice Cluj, Doctor Honoris Causa a Univesrităţii din Baia Mare,
Ordinul Crucea Sfântului Apostol Andrei, Galaţi, Doctor Honoris Causa al
Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, Cetăţean de Onoare a oraşului
Bistriţa, Premiul Academiei Române “Simion Bărnuţiu”.

UN AUTOR PROLIFIC

Ca filosof, profesorul clujean este preocupat de domeniul filosofiei contemporane, al filosofiei unificării europene, pragmatismului american, logicii generale, al metodologiei şi argumentaţiei
filosofice, al logicii şi teoriei argumentaţiei. Opera sa cuprinde
studii şi traduceri publicate începând cu anul 1980: Herbert Marcuse. Studiu
critic
, Cluj, 1980, Cunoaştere şi sens. Perspective critice asupra
pozitivismului
, Bucureşti, 1984, Acţiune şi raţiune în concepţia lui
Jurgen Habermas
, Cluj, 1985, premiul “Simion Bărnuţiu al Academiei Române”,
Introducere în filosofia contemporană, Bucureşti, 1988, Raţionalitate,
comunicare, argumentare
, Cluj, 1991, Introducere în metodologia şi
argumentarea filosofică
, Cluj, 1993, Explorări în actualitate, 1994,
Apostrof, Cluj-Napoca, Philosophy in the Eastern Transition (expanded
edition)
, 1995, Apostrof, Cluj-Napoca, Filosofia unificarii europene,
1995, Apostrof, Cluj-Napoca, Universitatea în tranziţie, 1996, Apostrof,
Cluj-Napoca, Academic Reform. A Case Study, 1997, University Press,
Cluj-Napoca, Filosofia unificării europene, editia a II-a, 1997,
Apostrof, Cluj, Reconstrucţia pragmatică a filosofiei, 1998, Polirom,
Iasi, vol. I, Guidelines for the Reform of Education in Romania, 1998,
Ministry of Education, Bucuresti, Reforma învăţământului acum, 1998,
Şcoala Românească, Bucureşti, Relativismul si consecintele sale, 1999,
EFES, Educaţia în tranziţie, 1999, Dacia, Cluj, Doi ani de schimbări
în învăţământ. 1998-1999
, 1999, Trithemius Media, Bucureşti, The
Babes-Bolyai at its Anniversary
, 1999, Cluj, University Press, Reforma
învatamântului si provocarile noului secol
, 1999, Colegiul Noua Europa,
Bucuresti, Trei ani de tranzitie în învatamânt, 2000, EFES, Cluj-Napoca,                                                 Anii reformei 1997-2000, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj 2001, Ieşirea din trecut (Document şi reflecţii), Alma Mater, Cluj 2002, Introducere în filosofia contemporană,
Editura Polirom Iaşi 2002, Filosofia unificării europene, Editura Fundaţiei
pentru Studii Europene, Cluj 2003, Religia în era globalizării, Editura
Fundaţiei penru Studii Europene, Cluj 2003, După unsprezece ani. Eleven
Years
, Cluj University Press 2004, Die kulturelle Wende, Philosophische
Konsequenzen der Transformation, Cluj University Press 2004, Profilul şi
reforma universităţii clujene, Cluj University Press 2005, Filosofie şi
teologie astăzi. Philosophy and Theology today. Philosophie und Theologie heute
,
Editura Fundaţiei pentru Studii Europene 2005, Bildung und Modernisierung,
Cluj University Press 2005, University Reform Today, Cluj University
Press 2005, Speranţa Raţiunii. Interviuri, EFES Cluj 2006, Filosofia
lui Habermas
, Iaşi 2006, La Sortie du Relativisme, Limes Cluj 2006, Argumentarea,
EFES Cluj 2006.

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: