//
you're reading...
Clujeni carismatici

Biografie Ionel Haiduc

IONEL HAIDUC, SAVANTUL

 

Preşedintele Academiei Române şi profesorul universitar Ionel Haiduc este un savant renumit şi apreciat în străinătate. Cu cinci studii de chimie publicate în Statele Unite ale Americii
şi peste trei mii de citări în literatura şi publicaţiile de specialitate, două
traduceri în limba greacă şi poloneză, Haiduc este un nume de referinţă mondial
ă în domeniul chimiei coordinative şi organometalice, chimiei supramoleculare, a ciclurilor organice, a compuşilor biologic activi ai metalelor, al nomenclaturii şi sistematizării în chimia
anorganică şi în domeniul politicii şi managementului ştiinţei.

 

COPILĂRIE, RĂZBOI ŞI ALARME AERIENE

 

Ionel Haiduc s-a născut în 9 mai 1937 la Cluj. Primii ani
ai copilăriei îi petrece în perioada celui de-al doilea război mondial, în
timpul refugiului la Sibiu. “M-am născut la Cluj, aici am făcut şi şcoala, cu excepţia primei clase pe
care am urmat-o la Sibiu, în timpul refugiului. Îmi amintesc câteva alarme
aeriene. Locuiam în apropierea Parcului Harteleck şi atunci când îţi era lumea
mai dragă, suna sirena şi eram nevoiţi să fugim în adăposturi. Tot la Sibiu
m-au dus părinţii la grădiniţă, dar în prima zi am fugit de acolo, după ce am
rămas singur. Prima clasă nu mi-a lăsat prea multe amintiri, am păstrat doar
numele învăţătoarei, doamna Beu”.

 

„Pe urmă am revenit la Cluj, la şcoala Bob, unde am
învăţat trei ani. Am avut o învăţătoare excepţională, doamna Paraschiva Sova,
care a trăit peste nouăzeci de ani, păstrându-şi mintea limpede şi clară. Ea
s-a bucurat de multă dragoste şi respect din partea foştilor elevi, pentru că a
ştiut să se apropie de copii şi să pună suflet în ceea ce făcea”.

 

LA ŞCOALA MEDIE

Ionel Haiduc a absolvit actualul Colegiu Naţional „Emil
Racoviţă” în anul 1948.

„Când am terminat clasa a treia primară, a apărut reforma
învăţământului din 1948. Atunci urma să intrăm la liceu, dar spre dezamăgirea
noastră, şcoala nu se mai numea liceu, ci şcoală medie. Eu am intrat la cea
care se numeşte acum Colegiul Naţional Emil Racoviţă,  unde am studiat din clasa a cincea până în
clasa a zecea. Am avut câţiva profesori reamarcabili – la limba română ne-a
predat Corneliu Regman, care pe urmă a ajuns redactor şef la ziarul Contemporanul.
Era destul de apreciat şi ca critic literar. De la el am învăţat foarte bine
gramatică”.

 

GAZETA MATEMATICĂ, PROBLEME ŞI REZOLVĂRI

 

Haiduc îşi aminteşte că în acea perioadă, elevii cu
performanţe erau respectaţi şi nu erau porecliţi „tocilari”, ca acum. „Mă
întrebaţi cum se făcea şcoală atunci, cred că în mare măsură, ca şi acum. Mi-e
greu să fac comparaţie. Ştiu că se făcea şcoală serios. Între elevi, până la
terminarea şcolii, era o atmosferă de seriozitate şi de respect al
performanţei, adică elevii premianţi nu erau etichetaţi drept tocilari, în
clasă. Colegii cu rezultate mai modeste îi priveau cu respect pe cei cu
premii”.

 

„La matematică, aveam un profesor foarte bun, dar foarte
serios, profesorul Mărgineanu, care ne stimula să rezolvăm cât mai multe
probleme din Gazeta Matematică. Cred că erau două variante, una pentru
cadre didactice şi una pentru elevi, cu foarte multe probleme de rezolvat, cu
punctajul aferent. Se publicau apoi listele cu rezolvitorii de probleme. A fost
prima dată când eu şi alţi colegi ne-am văzut numele tipărit într-o revistă,
ceea ce era foarte stimulator. Obişnuiam să ne întâlnim noi între noi, colegii,
să rezolvăm împreună problemele din Gazetă. Eu locuiam în centru, iar,
de multe ori, colegii veneau la mine să le dau soluţiile mai dificile, alteori
le găseam împreună. Cel mai bun la această materie era Florin Constantinescu,
un coleg care a devenit profesor de matematică în Frankfurt”.

 

„AM PRINS GUST DE CHIMIE”

 

Deşi îi plăcea matematica, elevul Haiduc s-a îndrăgostit
de chimie: „Eu, în schimb, am prins gust de chimie. Nu ştiu de ce, dar primul
contact cu chimia m-a decis că asta vreau să fac. La această specialitate, am
avut-o profesoară pe doamna Cecilia Marian, care a avut curajul să îmi lase pe
mână cheile laboratorului, să pot intra oricând acolo, chiar şi în afara orelor
de şcoală. Uneori, mă însoţea câte un coleg, dar, de obicei, eram singur.
Făcusem rost de o carte de chimie analitică a profesorului Liteanu. Liceul avea
un laborator gol, unde am făcut multe, multe experienţe care mi-au şi plăcut”.

 

STUDENŢIA

 

„Când am devenit student, n-aveam probleme pentru că
experienţele pe care le-am făcut la liceu erau, de fapt, programa de chimie
analitică pentru anul întâi. Profesorul Liteanu a fost cel care mi-a sugerat şi
tema de studiu care a stat la baza întregii mele cariere. De aici, s-au născut
multe preocupări şi întrebări. Şi a mai fost încă ceva, un discurs de recepţie
susţinut de Nicolae Teclu la Academia Română, în 1880, despre relaţia dintre
chimia organică şi chimia anorganică. L-am citit atunci şi mi-a plăcut, eram în
ultimul an de facultate şi cu puţinele cunoştinţe care le aveam, am scris şi eu
un articol pe aceeaşi temă, dar cu 80 de ani mai târziu. Între-timp, sigur,
chimia se schimbase mult, practic chiar Teclu spunea că chimia era la
începuturile ei”. Acum citesc cu amuzament şi cuvântarea lui Teclu şi articolul
meu, şi mă simt tentat să scriu unul nou, pe aceeaşi temă”.

 

DOCTORATUL LA MOSCOVA

 

În 1959, Ionel Haiduc îşi ia licenţa în chimie la
Universitatea “Babeş-Bolyai”, iar în 1964, la doar 27 de ani, devine doctor în
chimie şi “candidat în ştiinţe” la Institutul de Tehnologie Chimică Fină “M.S.
Lomonosov” din Moscova. Teza lui de doctorat tratează tema polimerilor anorganici şi
silico-organici şi este condusă de marele specialist K.A. Andrianov.

Perioada de doctorat în Moscova la Institutul Lomonosov
i-a lăsat multe amintiri. „Îmi amintesc multe lucruri, academicianul Andrianov
mi-a fost conducător de doctorat. El se bucura de o reputaţie şi de autoritate
extraordinară, naţională dar şi mondială, una dintre cărţile lui a fost tradusă
în 1960 în limba engleză şi publicată în Statele Unite. Era întotdeauna invitat
la marile conferinţe internaţionale şi reuşea să meargă o dată, de două ori pe
an. Se bucura de o mare autoritate pentru că a avut un rol foarte important în
timpul celui de-al doilea război mondial. El inventase nişte uleiuri de motor
care nu se îngroşau şi nu îngheţau la temperatură joasă. În 1943, nemţii au
ajuns atunci foarte aproape de capitală, dar au fost prinşi de o iarnă foarte
grea. Nu le-au mai funcţionat tancurile şi camioanele, se mişcau cu
dificultate”.

 

„Ruşii, în schimb, în Siberia, erau pregătiţi pentru
iarnă grea. Datorită uleiurilor  lui
Andrianov şi aflând că Japonia nu va ataca Uniunea Sovietică în Siberia, au
putut să-şi deplaseze armata de acolo – la Moscova pentru a-i respinge pe
nemţi. Vă daţi seama că, după o asemenea întâmplare, autoritatea lui Andrianov
era extraordinară. Iar faptul că am lucrat cu acest academician rus, care era
foarte bine cunoscut în străinătate, a fost un fel de carte de vizită care mi-a
folosit atunci când am candidat pentru o bursă Fullbright în SUA, pentru că
obţinerea acesteia era condiţionată de acceptarea într-un laborator universitar
american. Atunci trebuia să spui ce vrei să faci, o temă care te interesează şi
un background: cine eşti şi cu ce te prezinţi, or faptul că aveam câteva
lucrări făcute cu Andrianov, a fost un argument serios. Mi-am dat seama de asta
mai târziu, când, în S.U.A. fiind, profesorul Gillman, ori de câte ori avea
vizitatori, îi aducea şi la mine în laborator şi le spunea că mi-am dat
doctoratul cu acest savant rus”.

 

UN AMERICAN ÎN RUSIA

 

Pe profesorul american Gillman, cu care va colabora mai
târziu, îl cunoaşte la Moscova. „Gillman fusese în vizită la Moscova, unde a
ţinut o conferinţă la un institut. În timpul conferinţei, colegii ruşi i-au pus
o mulţime de întrebări, dar în limba rusă. La ruşi, se obişnuia să pui întrebările
în scris, nu verbal. Pe parcursul conferinţei, scriai bileţelul, îl trimiteai
vorbitorului, iar la sfârşit,  acesta lua
bileţelele, le citea şi răspundea. Evident, toate erau scrise în limba rusă.
Numai eu am scris în limba engleză şi am şi semnat – de obicei nu se semnează.
Am semnat „Ionel Haiduc, România”. Când cel care conducea adunarea a ajuns la
bileţelul meu, a zis: „acesta este scris în limba engleză” şi i l-a dat
profesorului să-l citească. Gillman l-a citit, l-a pus în buzunar şi a plecat”.

 

Câştigător al bursei Fullbright, studiază apoi la Iowa
State University din Statele Unite cu profesorul Henry Gilman şi la University
of Georgia, U.S.A,, cu profesorul R.B. King.

„După ce m-am întors în ţară, i-am scris, cerându-i nişte
lucrări publicate de dânsul. L-am rugat să mi le trimită. Gillman mi le-a
trimis, însoţite de o scrisoare, în care îşi amintea de întâmplarea de la
Moscova: „Tu eşti acela care la Moscova mi-ai trimis bileţelul în engleză, am
fost foarte bucuros să găsesc măcar unul, pe care l-am înţeles”. Şi de aici s-a
născut o corespondenţă, iar anul viitor, când s-a ivit posibilitatea de a
concura pentru bursă Fullbright, am fost acceptat. Am petrecut şaisprezece luni
frumoase cu profesorul Gilman. Dar, cum eu n-am vrut să rămân, definitiv, în
Statele Unite, el mi-a oferit şansa să petrec, în fiecare an universitar, câte
un semestru acolo”.

 

UN ALT AMERICAN ÎN ROMÂNIA

 

„În 1971, Gillman era deja în vârstă şi n-a mai reuşit să
acopere invitaţia neccesară mie. Într-un final, am ajuns la profesorul King, la
o universitate din Georgia. Eram amândoi foarte tineri, dar el avea deja o
reputaţie foarte bine stabilită în SUA şi în lume, pentru că făcuse nişte
lucrări deosebite. Am colaborat bine şi cu el, am publicat împreună, iar cu
ocazia zilei mele de naştere din acest an, a fost şi el prezent la Academie, la
Bucureşti. Am fost foarte bucuros. El, de fapt, vine acum destul de des în
România. Colaborăm încă, iar un coleg mai tânăr lucrează chiar cu el”.

 

CLUJEANUL ŞI ACADEMIA ROMÂNĂ

 

În 1973, Ionel Haiduc devine profesor la Facultatea de
Chimie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, iar peste numai trei ani ocupă
funcţia de prorector al acestei universităţi. Din 1990 până în 1993 este rector la
aceeaşi universitate, iar în 1995, este ales preşedinte al Academiei Române,
Filiala Cluj. În 1998 pleacă la Bucureşti ca vicepreşedinte al Academiei
Române, funcţie pe care o va ocupa timp de doi ani, iar între 2004 şi 2005 va
fi vicepreşedintele Institutului Cultural Român. În 5 iunie 2006, Haiduc merge din
nou la Bucureşti, de această dată, ca preşedinte al Academiei Române.

 

Haiduc consideră că şi-a asumat o mare responsabilitate
şi recunoaşte că e foarte greu să stai pe scaunul preşedintelui Academiei: „E
greu, sunt lucruri complexe, întotdeauna dorinţele sunt mai numeroase decât
posibilităţile şi intenţiile nu se pot transforma toate în realitate în timp
scurt şi în mod perfect. Dar încerc să fac faţă”.

 

 

PROFESORUL ŞI DOCTORANZII

 

Profesorul Haiduc predă un curs apreciat de studenţii
doctoranzi ai U.B.B.  „În primul
semestru, ţin un curs de metodologia cercetării pentru doctoranzi. Mi-a făcut
plăcere să îl pregătesc şi am impresia că i-a interesat şi pe doctoranzi,
pentru că erau lucruri pe care le auzeau prima dată şi care le erau foarte
utile. Adică, în afară de discuţia introductivă despre psihologia
cercetătorului – de ce face cineva cercetare, cine trebuie sau poate să facă
cercetare ştiinţifică, cum să procedeze, ce teme să aleagă, unde, când, la ce
vârstă? Sunt câteva lucruri interesante de acest gen. Pentru studenţi era apoi,
util, să afle – fără lipsă de modestie – de la cineva care cunoaşte aceste
lucruri, cum se citeşte şi cum se scrie o lucrare ştiinţifică. Citirea unei
lucrări ştiinţifice este o chestiune care se învaţă în timp”.

 

„O lucrare ştiinţifică nu se citeşte de la început până
la sfârşit, ca un roman. De asemenea, există anumite reguli de redactare care
trebuie avute în vedere. Nu te aşezi să scrii tot ce-ţi trece prin minte, ci
sunt nişte trepte care trebuie parcurse. Extrem de important este titlul
lucrării, care trebuie să spună ceva pentru a atrage un potenţial cititor. O
lucrare ştiinţifică trebuie să prezinte, chiar din titlu, elementul de
noutate”.

 

„E important, apoi, rezumatul lucrării ştiinţifice.
Pentru că trăim într-o societate în care totul se dezvoltă şi trece foarte
rapid, avem tendinţa de a citi un rezumat şi de a extrage de acolo informaţia
necesară. Dacă rezumatul ne stârneşte interesul, citim, mai departe,
concluziile, contextul prezentat în introducere, motivul efectuării cercetării.
De-abia dacă ne mai interesează  toate
detaliile, intrăm în ele, efectiv”.

 

 

 

MONITORIZAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

„Acum nu te mai întreabă nimeni ce-ai publicat!”

 

„O altă temă a cursului era despre monitorizarea
internaţională a cercetării ştiinţifice şi vizibilitatea ştiinţei româneşti,
despre factorul de impact. Institutul de Informare Ştiinţifică din Statele
Unite efectuează o monitorizare internaţională permanentă. Acest institut este
„un dictator” atunci când este vorba despre evaluarea şi ierarhizarea ţărilor,
instituţiilor şi indivizilor care fac cercetare ştiinţifică. Acum nu te mai
întreabă nimeni ce-ai publicat. Toate aceste date există în baza de informaţii
a acestui institut, cine are acces – şi universităţile occidentale au, practic,
toate acces la această bază de date contra unui abonament – îţi introduce
numele şi obţine într-un minut lista lucrărilor pe care le-ai publicat. Dar nu
chiar toate, ci numai lucrările pe care le-ai publicat în revistele care fac
parte din aşa-zisul flux principal”.

 

„Contează foarte mult în ce revistă publici. Dacă e o
revistă obscură, lucrarea e pierdută, n-o mai citeşte nimeni. Momentan, acest
institut are în evidenţă opt reviste româneşti. De aceea, e important să
publicăm în reviste internaţionale şi să ţintim cât mai sus, la publicaţiile cu
factorul de impact cât mai ridicat. Bineînţeles, unele sunt, practic,
inaccesibile. Trebuie să ai nişte contribuţii foarte semnificative ca să poţi
semna într-o asemenea publicaţie”.

 

O COLECŢIE DE TIMBRE – „CHIMICĂ”

 

Una dintre pasiunile preşedintelui Academiei este
colecţionarea de timbre cu tematică de chimie. „E uimitor că toată istoria
chimiei poate fi ilustrată prin timbre. Multe ţări au emis astfel de exemplare
ca să-şi onoreze oamenii de ştiinţă din acest domeniu. De exemplu, există multe
timbre ruseşti cu Mendeleev. Suedia scoate în fiecare an câte o serie de timbre
dedicate Premiilor Nobel şi unul dintre acestea se referă la chimie. După
cinzeci de ani, un chimist distins cu Premiul Nobel poate să apară pe un timbru
suedez. Astfel, se poate întocmi o colecţie foarte frumoasă, pornind de
alchimişti şi terminând cu chimiştii din zilele noastre. Există şi exemplare pe
care sunt ilustrate formule chimice, aparatură de laborator, instalaţii industriale,
care, toate, reflectă performanţele unor ţări. Nu sunt foarte valoroase. Unul
dintre cele mai rare este un timbru turcesc cu Marie Curie pe care l-am văzut
doar în cataloage. Timbrele recente sunt relativ accesibile”.

 

 

WEEKENDURI LA VALEA IERII

 

În timpul liber, Ionel Haiduc merge cu familia la cabana
din Valea Ierii. „Mie îmi plac Munţii Apuseni şi am reuşit să-mi fac o mică
reşedinţă de vacanţă pe Valea Ierii. Acolo îmi place să-mi petrec weekendurile
cu familia. De obicei, vin săptămânal la Cluj – sosesc la sfârşit de săptămână
şi stau până luni, când îmi ţin orele la
universitate”.

 

 

ÎNAINTE ŞI DUPĂ ELENA CEAUŞESCU

 

Dacă înainte de 1989, în România exista doar un singur
“savant de renume mondial, academician doctor inginer în chimie Elena Ceauşescu”,
în prezent, adevăraţii chimişti şi-au reintrat în drepturi. Ionel Haiduc este
astăzi recunoscut ca unul dintre cei mai valoroşi chimişti ai ţării. Lista sa
de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale este impresionantă: Premiul
“G. Spacu” al Academiei Române
(1974), Medalia “Pro Colaboratione” conferită de Academia Ungară de Ştiinţe,
Filiala Debrecen, Diploma de Onoare a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a
Republicii Moldova, Cetaţean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca (1999),
Ordinul “Steaua României” în rang de Mare Ofiţer, acordat de Preşedintele
României (2000), Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova

 

Membru ales al Academiei
Europaea din Londra (2002), Doctor
Honoris Causa al Universităţii Tehnice “Gheorghe Assachi” din Iasi, Premiul Societăţii de Chimie din România pentru
întreaga activitate, Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnice Timişoara, Diploma de onoare PRO SCIENŢIA acordată de CNCSIS,
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Diploma pentru excelenţă în cercetare
oferită de  Universitatea Babeş-Bolyai
Cluj-Napoca (2004), Premiul “Costin Nenitzescu-Walter Criegee Vorlesungen”
oferit de Gesellschaft Deutscher Chemiker (Societatea Chimiştilor Germani),
Diploma pentru excelenţă în cercetare, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj şi
Premiul pentru Ştiinţele exacte al
revistei “Cuvântul”(2005).

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: