//
you're reading...
Clujeni carismatici

Biografie IPS Bartolomeu Anania

Î.P.S. BARTOLOMEU ANANIA, MITROPOLITUL
SCRIITOR

 

Valeriu Bartolomeu Anania este ultimul mare scriitor interbelic român. Apreciat de Tudor
Arghezi, Gala Galaction, Nechifor Crainic, Anton Holban, Lucian Blaga, Vasile
Voiculescu, şi Marin Preda,  el s-a format în preajma marilor nume ale literaturii române. Anania a scris versuri, dramaturgie, povestiri, memorialistică, eseuri şi a făcut traduceri. S-a
dovedit a fi un publicist foarte bun, în registru arghezian, stăpân pe o mare
forţă a cuvântului. Un activ dizident al anilor postbelici, Anania a fost de
repetate ori arestat şi încarcerat în temniţele comuniste. După Revoluţia din
1989, Bartolomeu Anania este ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi
Clujului, iar în 2006 este înscăunat Mitropolit al Clujului, Albei şi
Maramureşului.

 

ORFAN CU TATĂ

Bartolomeu (Valeriu) Anania s-a născut în 18 martie 1921
în Vâlcea, sat Glăvile, din tată ardelean şi mamă olteancă. Tatăl lui era negustor iar mama era fiică de preot din familia Mărgăriteştilor.

“Tatăl meu, Vasile Anania, se trăgea din Transilvania,
din părţile Sibiului şi anume din satul Boz. Părinţii lui trecuseră munţii
dincoace, alungaţi de necazurile vieţii ţărăneşti din Ardeal. Fenomenul era
frecvent. Mic negustor de ţară, tatăl meu a scăpătat repede în Vâlcea şi a
plecat la Bucureşti. Nu se căpătuise nici printre olteni – pe el, negustor
ardelean, l-a mâncat repede concurenţa juveţilor de baştină şi nu s-a căpătuit,
vai de el, nici la Bucureşti. N-a lucrat cu cobiliţa, ci ca muncitor la fosta
Societate a Tramvaielor ca să-şi ţină copiii la şcoală. Eu am rămas în sat cu
mama şi o soră mai mică. Am crescut aşa, un fel de orfani cu tată” [1].

LA „FABRICA DE POPI”

Valeriu merge la şcoala primară în sat, urmează apoi
Seminarul “Central” din Bucureşti, botezat “fabrica de popi”, pe care îl
finalizează în 1941. Astfel îi va cunoaşte pe marii scriitori Anton Holban şi
Eugen Ionescu, ambii profesori de limba franceză şi română la această şcoală.

Debutează la paisprezece ani cu poezia Pământ şi cer
publicată în revista Ortodoxia, iar la şaisprezece, scrie articolul Camaradul
Anton,
dedicat morţii scriitorului şi profesorului Anton Holban, publicat
în revista Vremea. Anul următor compune piesa de teatru Jocul
fulgilor
care se difuzează la radio în 26 noiembrie 1938 cu sprijinul
directorului şcolii, Petre Partenie.

De unde pasiunea pentru acest gen? “Ţineam sub pernă, clandestin, un aparat de radio cu galenă şi căşti
minuscule, construit de fratele meu, Mitică, într-o … cutie de pudră, după un
anume sistem de economisire a spaţiului imaginat de el. Aveam grijă să-mi aşez
patul lângă o fereastră, ca să leg “antena” de burlan şi “pământul” de
calorifer. Datorită acestei instalaţii al cărei statut de ilegalitate îmi
sporea interesul, frecventam cu regularitate scenariile radiofonice (teatrul la
microfon, cum se spune astăzi) şi nu din senin am abordat genul poeziei
dramatice printr-o asemenea specie, la şaisprezece ani”[2].

“LA LUME” CU ANTON HOLBAN

Primul scriitor care îi încurajează încercările
literare este Anton Holban. Acesta îl numea “micul meu prieten” şi “îl scotea
la lume”: “Desigur, nu ar avea rost să vorbesc atât despre profesorul Anton
Holban, dacă de el nu s-ar lega şi amintirile scriitorului care mijea în mine.
Am avut privilegiul de a-i fi mult mai aproape decât colegii mei, şi aceasta nu
pentru că eram cel mai bun la limba română, ci, mai ales, pentru că scriam
poezii. Fără să-mi dau bine seama, devenisem micul său prieten”[3].

Intuind talentul elevului său, Anton
Holban urmăreşte atent evoluţia acestuia: “Holban nu se preocupa cu precădere
de ce anume scriam eu şi nici de cum scriam. Pentru el era important că scriu
şi voia să stăruiesc, să nu rămân o făgăduinţă neîmplinită. Nu cred că am făcut
la el o ucenicie literară şi nici nu a căutat să mi-o dea. Dar se ocupa de mine
în mod deosebit şi cred că am avut în el un sprijin de care orice scriitor are
nevoie atunci când se află la începutul drumului”[4].

CHELNER „LA APRODU”

În vara anului 1941 se angajează chelner, pentru a finanţa
publicarea revistei Dacia Rediviva, înfiinţată împreună cu colegii de
seminar: „Iată, mi-am zis, o meserie pe care aş putea s-o învăţ uşor! În
aceeaşi oră m-am înfăţişat la jupânul Manole Şerbănescu pe ai cărui copii îi
meditasem cândva, proprietar al unui restaurant de clasa a doua pe strada
Vasile Lascăr şi cu mare greutate l-am deprins cu ideea de a angaja un nou
chelner, în persoana unui tânăr cu carte, care scria şi la gazetă, şi, care
era, oricum, profesorul odraslelor lui. Acolo, în salonul şi grădina localului
„La Aprodu” am lucrat aproape toată vara, de la şapte seara până la miezul
nopţii şi în felul acesta, cu banii de pe şervet, am plătit datoriile restante
ale revistei şi am avansat finanţarea unui număr de patruzeci de pagini
închinat lui Eminescu” [5].

În paginile acestei reviste intră în polemică cu Dan
Botta: „Asupra lui Dan Botta m-am răzbunat în numărul doi al revistei din luna
mai, vârându-mă, printr-o notiţă impertinentă, în cunoscuta polemică dintre el
şi Lucian Blaga. Când Botta, care era profesor, a aflat că preopinentul său
încă nu părăsise băncile şcolii, s-a înfuriat şi i-a făgăduit prin cineva, nici
mai mult nici mai puţin, decât „o mamă de bătaie” [6].

 

UN “ALTFEL” DE EXAMEN

După absolvirea seminarului teologic, Valeriu dă examen de
admitere la Facultatea de Teologie din Bucureşti cu profesorul Nichifor
Crainic, cel care îi va publica, ulterior, poeziile în Gândirea. “Îmi
aminteam de examenul meu de admitere la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
În comisie, Nechifor Crainic, pentru dogmatică. “De ce a făcut Dumnezeu lumea?
m-a întrebat el. “Din necesitate”, am răspuns eu în urma unei clipe de cumpănă,
fără să-mi dau seama că, după opt ani de seminar, spusesem o prostie. “Din
necesitate?! … Ia gândeşte-te bine!” “Domnule profesor, i-am răspuns înţepat,
lumea nu putea fi creată decât ori din necesitate, ori din capriciu, or, nu-mi
pot imagina un Dumnezeu capricios”… “Ba din capriciu, domnule Anania, din
capriciu”, a încuviinţat cu o altă eroare, voită, profesorul” [7].

MECANIC
AUTO

Tânărul
Valeriu s-a angajat apoi la un atelier mecanic, unde producea garnituri de
chiulase. „Am avut şi o tinereţe grea. În şcoală m-am întreţinut singur. Am dat
meditaţii în vacanţe, eram preceptor al unor copii de oameni bogaţi, ca să-mi
asigur studiile pe anul următor. Mai târziu, am lucrat şi într-un atelier
mecanic, calificându-mă în producţia garniturilor de chiulasă pentru automobile
şi locomotive” [8].

UN TÂNĂR CURAJOS

1940: DEMONSTRAŢIA ANTICARLISTĂ

În septembrie 1940, participă demonstraţiile de stradă
anticarliste: “Basarabia fusese cedată fără nici un foc de armă şi la scurtă
vreme, şi Nordul Transilvaniei. Armata plecase umilită din Ţara Ardealului,
fără să fi tras măcar un foc de armă simbolic, în semn de protest împotriva
samavolnicului dictat de la Viena. Răspunzător pentru această stare
dezastruoasă, în care patria practic era ciopârţită, devenea regele Carol II,
care deţinea funcţia de comandant suprem al armatei şi care nu ordonase nici un
gest de protest” [9].

ÎN AREST

În acea perioadă de maximă confuzie socială, tânărul
Anania este arestat. „Era prin 1949: mişunau agenţii provocatori şi era foarte
greu să-i distingi de adevăraţii oameni. Îţi venea agentul şi, provocator,
dulceag, îţi spunea la ureche: „Sunt un luptător anticomunist, vin din munţi,
din echipa lui Arsenescu, avem nevoie de ajutor; nişte bani, dacă se poate”.
Era suficient să bagi mâna în buzunar ca să înfunzi puşcăria, să nu te mai
întorci… Era vremea în care tinerii de vârsta mea nimereau în teribilul
infern de la Piteşti”[10].

CĂLUGĂRUL

Foarte repede se călugăreşte la Mânăstirea Antim din
Bucureşti sub numele Bartolomeu, apoi pleacă la Mânăstirile Polovragi şi Baia
de Arieş ca ierodiacon. În urma întâlnirii cu Victor Papilian, decide să
studieze la Facultatea de Medicină şi la Conservatorul din Cluj şi să se
întoarcă în “patria transilvană a bunilor săi dinspre tată” [11].

STUDENT LA CLUJ

“Eram sărac lipit pământului”

„Eram triplu student, la Medicină, Teologie şi Conservatorul de muzică şi
toată ziua alergam de la un curs la altul şi de la un laborator la celălalt.
Seara, dădeam lecţii unui elev din Mănăştur, în schimbul unei felii de pâine şi
unei străchini de lapte, pe care părinţii lui mi le puneau drept cină pe masă;
eram sărac lipit pământului şi mi se isprăvise straiţa cu prune uscate al căror
gust, asociat cu cel al mămăligii, îmi acrise sufletul”.

Viaţa studenţilor clujeni din acea perioadă era deosebit de grea. “Bursa
unui student era de 90.000 de lei, în timp ce masa de prânz la cantina
Universităţii (de altfel, singura care se servea în douăzeci şi patru de ore)
ajunsese la 110.000. Pensiunile particulare puteau oferi o mâncare gătită, nu
însă şi pâinea; pe aceasta o agonisea fiecare, după cum îl ajutau mijloacele.
Studenţii aveau nevoie de locuinţă (numărul lor se dublase aproape, prin cei
întorşi din război şi prin evreii ce îşi redobândiseră dreptul de a învăţa),
aveau nevoie de hrană, de medicamente, de material didactic şi chiar de
îmbrăcăminte”.

1946: GREVA DE LA CLUJ

În perioada studenţiei clujene, Anania
devine preşedinte al Centrului Studenţesc “Petru Maior” şi conduce greva
studenţească antirevizionistă şi anticomunistă din iunie 1946, în urma căreia,
este arestat şi apoi expulzat din Cluj.

„În primăvara lui 1946, îndată după Paşti, posturile de
radio au anunţat că marile puteri, într-o conferinţă preliminară, au ajuns la
concluzia că Ardealul de Nord îi aparţine – şi-i va aparţine întotdeauna –
României. În acea clipă, întreaga studenţime a ieşit în stradă. În Piaţa lui
Matei Corvin, ne-am încolonat şi am venit aici, în faţa acestei catedrale şi a
Teatrului Naţional…”[12].

Toată viaţa îşi va aminti seara în care a fost expulzat
din oraşul de la poalele Feleacului. „În acel noiembrie 1947, pe o ploaie
măruntă de toamnă, am fost expulzat din Cluj pe drumul Apahidei, până la
Topliţa, cale de două sute de kilometri, escortat de jandarmi, din post în
post”[13].

DETENŢIA

În 1958, este condamnat la douăzeci şi cinci de ani de
muncă silnică, pe care îi efectuează, parţial, la Jilava, Piteşti şi Aiud, până
în 1964 când este eliberat prin decretul general de graţiere. “Într-adevăr, în noaptea de 13-14 iunie, au venit şi m-au ridicat. La
primul interrogator, prima întrebare a fost despre materialele subversive
primite de la Arghezi şi transmise călugărului Veniamin. Aşa cum fac mai toţi
în astfel de situaţii, l-am luat în braţe pe “nu ştiu” şi am ţinut-o aşa, până
ce locotenentul mi-a pus în faţă mărturiile contrare. Am
semnat o declaraţie şi asta a fost tot” [14].

“Procesul meu a durat trei zile la
Tribunalul Militar într-o sală ticsită de muncitori şi securişti. La
interogatoriu, am recunoscut că îi înmânasem lui Veniamin Nicolae un pachet cu
materiale interzise (care, se pretindea, se află pe masa judecătorilor).

Pachetul aparţinea medicului pediatru
Veselovschi, care l-a rugat pe Arghezi să îl păstreze, de unde, la rugămintea
poetului, îl preia Valeriu şi îl trimite la mânăstirea Polovragi prin stareţul
Veniamin. “Erau mai mult hârtii, scrisori şi fotografii de familie, acte de
studii, o diplomă de doctor în medicină pe numele Veselovschi, Cranii de
lemn
şi alte câteva cărţi cu profil asemănător (care vădeau “ce anume fel
de politică” făcuse proprietarul) şi un obiect mai aparte, o statuetă de abanos
care înfăţişa, probabil, o zeitate africană, ceva suvenir din vreo călătorie a
doctorului” [15].

PENTRU O FELIE DE PÂINE

“În anii ’60, mă găseam în închisoarea
Aiud, în secţia a cincea, unde erau camere mai mari. Noi, cei mai mulţi, eram
bolnavi, suferinzi; ne găseam cam douăzeci în aceeaşi cameră, cu paturi
suprapuse. Raţia de pâine era de 100 grame pe zi… Toată viaţa îmi voi aminti
situaţia-limită în care împărţirea unei felii devenise o problemă de viaţă şi
de moarte” [16].

DIN NOU ÎN LIBERTATE

După graţiere, se reîntoarce la
biblioteca patriarhală. În anul următor, este trimis la Arhiepiscopia Misionară
Ortodoxă Română din America şi Canada ca secretar eparhial, consilier cultural,
secretar general al Congresului Bisericesc, director al Cancelariei eparhiale,
director al Departamentului Publicaţiilor, reprezentant al relaţiilor
interbisericeşti, redactor al Almanahului Credinţa şi al casetei de
literatură Noi, membru a două Comisii ale Conferinţei Permanente a
Episcopilor Ortodocşi din cele două Americi (Comisia Ecumenică şi Comisia de
Studii şi Proiecte).

MARII SCRIITORI

În memoriile sale, Anania conturează portrete
inedite ale marilor scriitori pe care i-a cunoscut în timpul vieţii.

TUDOR ARGHEZI, “UN OM DIFICIL”

“Arghezi era un om foarte dificil şi
nici chiar marii şi bunii săi prieteni Gala Galaction şi N.D. Cocea nu şi l-au
putut ţine aproape tot timpul. Şerban Cioculescu a observat că eu am fost
singurul care a izbutit să păstreze neştirbită prietenia Meşterului din
Mărţişor, vreme de douăzeci şi cinci de ani” [17].

Memorialistul descrie contextul în care a reuşit să stârnească interesul
marelui poet.  “Arghezi răsfoia revistele
literare, printre acestea Gândirea.
La un moment dat, Arghezi a scos un hm!…L-a exclamat şi a doua oară.
Intrigat, amicul meu şi-a aruncat ochii pe pagină şi mi-a văzut numele în susul
unei poezii. Înţelegând că poezia îi plăcuse (deşi ştia că Gândirea nu-i
plăcea), Mihai Vornicu i-a spus lui Arghezi că mă cunoaşte, că-i sunt chiar
prieten, că sunt călugăr în mânăstirea Antim. “Se mai găsesc şi azi tineri poeţi care se duc la
mânăstire?” l-ar fi întrebat Arghezi. Amicul a venit a doua zi într-un suflet la mine şi mi-a transmis invitaţia
de a mă duce la Mărţişor; maestrul voia să mă cunoască. M-am dus. Îi ştiam (şi
cum îi ştiam!) poeziile, trăiam sub vraja lui. Şi poate mai mult decât interesul literar, i-am
câştigat inima. Vreme de douăzeci şi cinci de ani” [18].

VOICULESCU, UN OM SIMPLU

„Voiculescu trăia simplu, foarte simplu, în casa lui din care îşi păstrase
o singură odaie, înghesuit între cărţi, multe şi foarte felurite, îndesate în
rafturi pe câte două şi trei rânduri, de jos până-n tavan, într-o aparentă
neorânduială. La vârsta lui, când atâţia intelectuali sunt dezabuzaţi de
lectură, el citea zilnic şi era gata să-ţi vorbească despre pagina cea mai
nouă. Era destul de strâmtorat, iar aceasta se cunoştea mai întâi prin ţinuta
lui vestimentară, întotdeauna corectă, dar trădând intervenţia repetată a
curăţătoriei chimice şi după indiscreţia paltonului întors cu nasturii
de-a-ndoaselea. Iarna nu avea destul lemne de foc şi, deseori, dormea în
căciulă şi bocanci”.

 

MOŞ AGÂRBICEANU

„Moş Agârbiceanu, cum i se spunea, avea o casă
pe strada Andrei Mureşanu şi trăia mai mult retras. La vremea când locuiam sub
dealul Feleacului, la gazda care avea să mă dea afară pentru neplata chiriei,
treceam zilnic prin faţa casei lui şi-l vedeam uneori în grădiniţa din faţă, cu
săpăliga, printre flori”.

 

BLAGA, SEDUCĂTORUL

Descoperim în scrierile lui Anania un Lucian Blaga seducător şi spiritual,
discutând despre conferinţa lui Gandhi, la care asistase personal, şi despre
„capra” acestuia, pe care şi-o imagina aşteptând, priponită, în spatele scenei.

MOŞ GALA

„Galaction nu putea fi cunoscut, ci numai ghicit şi numai atât cât îţi
îngăduia statura lui de faun creştinat, îmbrăcat călugăreşte în potcap cu
straşină, dulamă încătărămată şi rasă de şiac, de sub care clămpăneau în mers
cizmele subţiri ca două donicioare de păcură. Câte ceva din tainele lăuntrului
său îl trădau doar ochii aceia limpezi şi tulburi, aglomeraţi în orbite ca
nişte cioburi de oglindă pisată şi mâinile acelea neastâmpărate prin ale căror
degete curgeau toate limbile Babilonului. Stăteai de vorbă cu el şi deodată îţi
dădeai seama că te afli în faţa unui cifru fiinţial”.

OPERA

În 1966, Valeriu Anania debutează editorial cu poemul
dramatic Mioriţa, a cărui Predoslovie a fost semnată de Tudor
Arghezi. “Autorul Mioriţei, poetul Valeriu Anania, e
călugăr. Nu ştiu câte trepte a trecut peste vârsta de patruzeci de ani. Oricum,
puţine. El stăpâneşte versul şi limba magistral şi măiestriile lui cresc înalt,
sporite de un talent desfăşurat în sus. Nimeni nu l-a aşteptat să vie şi el a
venit, de unde, de ne-unde, aşa cum s-a ivit, zvâcnind din fulgere de piatră,
fără să fie pus printre şoimi şi piscuri, bradul la tulpina căruia se înşiră şi
notele de creion acestea. Mă uit peste o sută de veacuri şi închid manuscrisul
poetului, împăcat” [19].

După Mioriţa, publică Meşterul Manole, Du-te
vreme, vino, vreme!, Păhărelul cu nectar,
Geneze, Steaua
Zimbrului,
Poeme cu măşti
, File de acatist, Istorii agrippine, Străinii din Kipukua, Greul pămantului,
Rotonda plopilor aprinşi, Anamneze
, Cerurile Oltului. Şcoliile arhimandritului Bartolomeu la imaginile fotografice ale lui
Dumitru F. Dumitru
, Amintirile peregrinului Apter,
Promemoria
. Actiunea
catolicismului in România interbelică, Imn Eminescului în nouăsprezece
cânturi, Noul  Testament. Versiune revizuită, redactată şi comentată de
Bartolomeu Valeriu Anania, Hoţul de mărgăritare, Din spumele mării. Pagini
despre religie şi cultură, Pledoarie pentru Biserica neamului, Cartea lui Iov.
Versiune revizuită după Septuaginta, Clujul universitar al generaţiei 1946 în
memoriile lui Valeriu Anania, Pentateuhul sau Cele dinci cărţi ale lui Moise.
Versiune revizuită după Septuaginta, Cartea Psalmilor, Cîntarea Cântărilor,
Poeme alese, Cartea profetului Isaia, Cartea profetului Ieremia, Atitudini,
Poezia Vechiului Testament: Cartea lui Iov, Psaltirea, Proverbele lui Solomon,
Exlesiastul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia; Cartea profetului
Iezechiel, Cartea profetului Daniel şi ale celor doisprezece profeţi mici, De
dincolo de ape, Logos, Apocalipsa Sfântului Ioan, Biblia sau Sfânta Scriptură,
ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, Apa
cea vie a ortodoxiei, Icoana patriei vâlcene, Atelier biblic. Caiete de lucru, Canonul
cel Mare
şi Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară în format CD Rom.


[1] De vorbă cu Gheorghe
Cunescu
, Din spumele mării, editura Dacia Cluj 1995

[2] Rotonda plopilor
aprinşi, Valeriu Anania, ed. Limes, Cluj 2005

 

[3] Rotonda plopilor
aprinşi, Valeriu Anania, ed. Limes, Cluj 2005

[4] Rotonda plopilor
aprinşi, Valeriu Anania, ed. Limes, Cluj 2005

 

[5] Rotonda plopilor
aprinşi, Valeriu Anania, editura Limes, Cluj 2005

[6] Rotonda plopilor
aprinşi, Valeriu Anania, Limes, Cluj 2005

[7] Rotonda plopilor
aprinşi, Valeriu Anania, ed. Limes, Cluj 2005

[8] De vorbă cu Gheorghe
Cunescu,  Din spumele mării
, editura
Dacia, Cluj 1995

[9] Atitudini,
Bartolomeu Anania, Arhidiacezana, Cluj 1999

[10] Atitudini,
Arhidiacezana, Cluj 1999

[11] Rotonda plopilor
aprinşi, Limes, Cluj 2005

[12] Apa cea vie a
Ortodoxiei
, ed. Renaşterea, Cluj, 2002

[13] Ibidem

[14] Ibidem

[15] Rotonda plopilor
aprinşi, Limes, Cluj, 2005

[16] Atitudini,
Arhidiacezana, Cluj, 1999

[17] De vorbă cu Liviu
Grăsoiu
, Radio Bucureşti 16 feb. 1989, Din spumele mării

[18] De vorbă cu Gheorghe
Cunescu
, Din spumele mării, Dacia, Cluj, 1995

[19] Mioriţa, Valeriu
Anania, editura Dacia, Cluj 1995

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: