//
you're reading...
Clujeni carismatici

Biografie Vasile Dancu

VASILE DÎNCU, INTELECTUALUL SOCIAL DEMOCRAT

Vasile Dîncu este unul dintre puţinii politicieni
clujeni care s-au remarcat în capitală. El este primul ideolog clujean
responsabil cu strategia unuia dintre cele mai mari partide din România.
Personalitatea puternică şi stilul direct, calităţi “exotice” la Bucuresti, l-au
propulsat în vârful ierarhiei social-democraţiei. Marea lui ambiţie, pentru
care luptă în continuare, este să aducă birourile de conducere ale P.S.D.–ului
şi ale ţării pe malurile Someşului. Plăcut de tineri, apreciat de adversarii
politici, respectat de oamenii de media locală şi naţională, Dîncu şi-a creat o
imagine pozitivă de om politic transparent, credibil şi europenizat.

 

 

ÎNAPOI ÎN SATUL MITIC

 

Vasile Dâncu s-a născut în 25 noiembrie 1961 în satul Runcu-Salvei din
Bistriţa Năsăud.

“Mi-am petrecut copilăria într-un sat grăniceresc năsăudean, un univers
aparte, plin de tradiţii şi repere mitologice extraordinare. Tatăl meu era un
scriitor autodidact, a publicat câteva volume de poezie cultă. Ţin minte că
avea o bibliotecă mare, unde mă refugiam şi eu. De fapt, am trăit într-o lume a
spiritului şi culturii, pentru că la noi acasă veneau în vizită mulţi scriitori
clujeni, bucureşteni şi publicişti de la revista Tribuna”.

 

 

FOTBAL SAU POEZIE?

 

În copilărie, Dâncu visa să devină fotbalist.

“Am visat să fiu scriitor, fotbalist, jurnalist, arheolog, sociolog. Pe
lângă asta, mereu mi-am dorit să plec din sat, a fost o dorinţă stârnită şi
întreţinută de tata. Toată copilăria mi-am petrecut-o din perspectiva faptului
că trebuie să plec din acel loc, pentru că, din punctul meu de vedere,
rămânerea la ţară echivala cu un fel de condamnare pentru toate visele
mele”.

 

Una dintre interdicţiile impuse de tatăl său era de a merge la coasă.

“Tatăl meu nu-mi permitea să învăţ meseriile tradiţionale, şi nici să mă specializez
în anumite lucruri care erau necesare pentru a te integra în comunitatea
respectivă. Nu s-a lăsat înduplecat nici de efortul depus pentru a o convinge
pe mama să-mi cumpere o coasă. Desigur, de mic am vrut să mă integrez în
comunitatea bărbaţilor de acolo, şi coasa era una dintre probele principale”.

 

După terminarea şcolii generale din sat, Dâncu se înscrie la liceul de
filologie George Coşbuc din Bistriţa. Cu o “valiză” plină de cunoştinţe
literare, se impune repede şi preia conducerea cenaclului şcolii.

“La paisprezece ani, mi-am luat o valiză şi am plecat la Bistriţa, la
liceu. Acolo, am devenit şeful cenaclului literar, al revistei şcolii şi şef de
promoţie. A fost o perioadă de lectură intensă, în care m-am format pentru ceea
ce voiam să fac mai departe, sociologia”.

 

De ce sociologia?

“Eu am trăit într-o comunitate foarte dispersată spaţial, Runcu-Salvei este
un sat de munte, desfăşurat pe o suprafaţă foarte mare. Din această cauză,
oamenii se întâlnesc doar de sărbători şi la şezători, iar pe mine m-a fascinat
întotdeauna contactul cu ceilalţi, apropierea, tipul de cultură care se naşte
ad-hoc în momentul în care oamenii se adună împreună. Modul în care se creează
relaţiile umane, ce influenţă au ceilalţi asupra ta, sistemele de integrare în
grupuri noi, modul de structurare a grupurilor. Aceste lucruri m-au preocupat
din copilărie, am multe notiţe scrise pe această temă în caietele de
atunci”.

 

DASCĂL ÎN SAT

 

După terminarea armatei, lucrează un timp ca profesor suplinitor în satul
natal. După aceea, începe studiile la Facultatea de Istorie şi Filosofie din
Cluj.

“Era singurul loc din ţară unde se mai făcea sociologie, neoficial,
binînţeles. Profesorul Ioan Aluaş a fost cel care m-a iniţiat în tainele
acestei ştiinţe”.

 

 

DIN NOU PROFESOR

 

După absolvirea facultăţii, tânărul Dâncu va fi repartizat pe un post de
cadru didactic în Petroşani.

“O scurtă perioadă de la terminarea facultăţii, am fost profesor de
filosofie şi ştiinţe sociale în Valea Jiului. După un timp, am făcut demersuri
pentru un transfer foarte complicat de la Ministerul Învăţământului la
Ministerul Culturii. Am făcut zeci de drumuri la Bucureşti. În cele din urmă,
am devenit ziarist profesionist în redacţia cotidianului Zori noi, la
pagina de cultură ”.

 

STUDENŢIA – LECTURI INTERZISE ŞI BĂTĂI CU PUNGI DE APĂ

 

Studenţia a fost o perioadă de libertate nesperată.

“Ca student, am prins ultima parte a sistemului comunist, iar la secţia
filosofie – sociologie, beneficiam de maximă libertate, comparativ cu ceea ce
se întâmpla în altă parte. Erau ultimii ani ai regimului, lumea nu mai era
setată pe acele valori. Aveam profesori care ne împrumutau cărţi care nu se
găseau. În consecinţă, am citit foarte multă literatură filosofică interzisă,
atunci, în România”.

 

PIERDEREA VOCAŢIEI

 

Treptat, studentul îşi pierde interesul pentru literatură.

“În studenţie m-am lăsat de literatură, mi-am şi pierdut un volum de
versuri pe care îl aveam pregătit pentru publicare, se numea Vocaţia
naivităţii
. Nu l-am mai găsit niciodată”.

 

La începutul facultăţii, atenţia îi este captată de istoria filosofiei,
dar, pe parcurs, sociologia revine în forţă.

“Istoria filosofiei a fost prima mea preocupare din studenţie, mai ales
filosofia greacă, dar apoi m-am specializat în sociologie. Totuşi, această ştiinţă
a fost o pasiune pe care, încă de la început am urmat-o fără speranţa de a o
practica vreodată. Îmi amintesc că, în acei ani, am făcut foarte multe
cercetări de teren. Colindam judeţele transilvane în vacanţe şi în perioadele
de practică. Ceilalţi studenţi ne invidiau pentru că mergeam printre oameni,
discutam cu ei, întocmeam chestionare. Tot atunci, am acumulat foarte multă
experienţă de viaţă, nu e bine să înveţi numai din cărţi şi m-am pregătit,
practic, să scriu. Evident, pentru a scrie
sociologie, eseu sau literatură, ai nevoie să cunoşti viaţa în detaliu”.

 

 

O FAMILIE STUDENŢEASCĂ

 

În al doilea an de studiu, Vasile Dâncu se căsătoreşte cu una dintre
colegele sale.

“Tot în studenţie m-am căsătorit şi foarte repede am avut primul nostru
copil. Cu ocazia asta, am devenit foarte disciplinat, am luat numai note de
zece, mă simţeam foarte responsabil, acum, că aveam o familie”.

 

Dintr-o dată, intră în comunitatea studenţilor familişti, spaţiu unde va
aduna multe amintiri plăcute.

“După ce m-am căsătorit, ne-am mutat în căminul de familişti A1, o
comunitate foarte interesantă şi nefirească, în acelaşi timp. Eram un grup
foarte solidar, foloseam toate lucrurile la comun. Până şi copiii îi creşteam
împreună, când te întorceai de la cursuri, nici nu ştiai la care dintre colegi
îţi găseşti copilul. A fost o perioadă foarte interesantă din punctul de vedere
al solidarităţii. Ţin minte că, dacă unul dintre noi nu găsea lapte praf sau
alte lucruri necesare, ne concentram cu toţii şi rezolvam problema împreună”.

 

 

UN JOC PERICULOS

 

“Am trăit tot felul de fenomene interesante, inclusiv un episod de bătaie
cu pungile de apă. Niciodată n-am mai văzut aşa ceva. A început ca un joc,
aruncând pungi cu apă unii către alţii, la început mici, apoi tot mai mari.
Până la urmă, s-a dat cu hidrantul şi a fost chemată miliţia. Era în timpul
examenelor, era şi cald şi fenomenul acesta de descărcare s-a transformat, la
un moment dat, pe nesimţite, cum spunea Gustave Le Bon, într-o mulţime
violentă. De la o glumă, s-a ajuns să se arunce cu pungi dintr-un cămin
într-altul, după aceea au început să se spargă geamuri, pentru că se arunca cu
obiecte deja. A fost un fel de revoltă, dar o revoltă îndreptată împotriva
nimănui”.

 

 

UN JOC ŞI MAI PERICULOS: POLITICA

 

Cariera politică şi-o începe în 1999, când
cadrul didactic şi sociologul Vasile Dâncu se înscrie în Partidul Social
Democrat Cluj. În 2000, aflat pe poziţia de director-fondator al Istitutului
Metromedia Transilvania, acceptă propunerea primului-ministru Adrian Nastase şi
devine Ministrul Informaţiilor Publice, din decembrie 2000 până în aprilie
2003, când, în urma restructurării guvernamentale, Ministerul Informaţiilor
Publice se transformă în Agenţia Pentru Strategii Guvernamentale, la conducerea
căreia rămâne până în 2004. În timp, a ocupat funcţiile politice de
vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Cluj a P.S.D. şi de secretar executiv
al P.S.D. în marketing politic. Treptat, Dâncu devine cea mai valoroasă “piesă”
din galeria social-democraţilor de la Cluj. Local, Dâncu este cel mai
mediatizat politician clujean din opoziţie, şi asta se datoreaza stagiului de
europarlamentar cu statut de observator, iniţiativei de “rebranding” al
P.S.D.-ului şi apariţiei “Grupului de la Cluj” şi, bineînţeles, activităţii lui
în domeniul sociologiei, învăţământului şi publicisticii.

 

În prezent, Vasile Dâncu este vicepreşedinte P.S.D. pe probleme de
strategie, membru în Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat, iar în
cursul anului trecut a fost europarlamentar cu statut de observator.

 

POLITICĂ EUROPEANĂ VERSUS POLITICĂ ROMÂNEASCĂ

 

 

La Bruxelles, Vasile Dâncu a avut şansa de a vedea cum se face politica
europeană.

“Există o mare diferenţă între
stilul politic european şi cel românesc, balcanizat sută la sută. Punctul
central este legătura dintre politician şi comunitatea care l-a produs, acolo
nu întâlneşti politicieni “de aer”, un fel de sfinţi ai naţiunii. În Europa,
fiecare politician are o circumscripţie la care se raportează, zona care l-a
produs pe el, indiferent că este Helmuth Kohl sau Gerhard Scroeder”.

 

„Cu certitudine, acolo nu există paraşutaţi de la centru. În plus,
politicianul european este foarte responsabil şi atent la imaginea lui, la ceea
ce spune şi la ceea ce face, pentru că trebuie să răspundă în faţa comunităţii
care l-a propulsat. Pe de altă parte, toţi beneficiază de experienţa
specialiştilor din jurul lor, majoritatea absolvenţi de ştiinţe politice si de
administratie publică. La noi, marea problemă este că nu există o cultură a
staff-urilor şi nici nu ţi se aprobă aşa ceva”.

 

Marea calitate europeană constă în practicarea unui tip de politică
negociantă.

„Politica negociantă practicată în Europa este un lucru extraordinar. În
schimb, la noi faci o lege în dispreţul tuturor sau mergi în Parlament şi îţi cumperi
o majoritate, nu te interesează ce cred ceilalţi şi impui părerea ta. Apoi,
tipurile de discurs politic sunt foarte diferite”.

 

„Eu n-am auzit niciodată discuţii politizate sau demagogice în Parlamentul
European. Acolo, toată lumea vorbeşte la subiect. O altă problemă este
valorificarea experienţei experţilor în comisii, în Parlamentul European sunt
aduşi experţi din afară care fac rapoarte în legătură cu un anumit proiect de
lege. La noi, nu există acest lucru. Şi, bineînţeles, politica europeană nu
este conflictualistă. În primul rând, nu există conflict între partidele
parlamentare, toate urmăresc un optim social. Orice proiect trebuie să aibă
impactul social optim, ca să câştige societatea, nu politicienii neapărat”.

 

 

ROMÂNII, OAMENI FĂRĂ IDENTITATE

 

 

Sociologul clujean consideră că românii au ieşit din comunism fără
identitate.

„Spiritul comunitar european face ca oamenii să se raporteze mult mai
serios la problemele comunităţii lor. De aceea, comunitatea este mai puternică
decât grupul de partid, oamenii îşi dau seama că ţara este mai importantă decât
partidul. Partidul este numai un mijloc sau un instrument prin care, ţara lor,
localitatea, landul sau regiunea, influenţează mersul lucrurilor. Modul în care
se articulează relaţia dintre aceste tipuri de identităţi este foarte
importantă. Noi, românii, suntem oameni fără identitate. Identitatea noastră se
rezumă, în general, la propria noastră experienţă”.

 

În plus, societatea românească postdecembristă a intrat într-un proces
accelerat de atomizare.

„După 1990, indicatorul de contact social este de vreo trei ori mai mic, am
măsurat eu acum vreo cinci ani, s-ar putea ca acum să fie mult mai mare.
Oamenii s-au atomizat foarte mult”.

 

Cauzele atomizării sociale sunt, în opinia sa, nivelul de trai şi
individualismul.

„Comparaţia socială ne ucide, oamenii încep să de diferenţieze social, are
loc o polarizare în care unii devin tot mai săraci şi alţii tot mai bogaţi.
Creşte distanţa dintre oameni, pe de-o parte, şi dintre individ şi putere, pe
de altă parte. Oamenii se simt excluşi din spaţiul public şi aici este o lipsă
de responsabilitate. Aceasta înseamnă blocaj, este o adevărată dramă pentru
fiinţa noastră socială”.

 

SCRIITORUL

 

Dâncu a publicat studii şi cărţi în ţară şi în străinătate.

Individ şi societate, Organizaţii, Comunicarea de
masã, Audienţa radio în România, Societatea civilă şi administraţia locală,
Comunicarea simbolică. Anatomia discursului publicitar, Comunicarea în
managementul instituţional, Ţara telespectatorilor fericiţi. Contraideologii,
Methodology for Developing a Local Policy for Poverty Alleviation, Antidoturile
disperării, Politica inutilă.

 

HIP-HOP, ATB
ŞI RAMSTEIN

 

În timpul liber, Dîncu face sport şi ascultă muzică de toate tipurile.

“Îmi
plac toate genurile de muzică, inclusiv Paraziţii şi BUG Mafia. Îmi place
pentru că eu sunt sociolog şi sunt sensibil la problematica socială. Am scris
un articol interesant, “Cultura de după blocuri” despre această muzică şi am
observat – făcând analize de conţinut şi lucrări de diplomă cu studenţii pe
asemenea piese – că atât manelele, cât şi muzica hip-hop vorbesc despre
problemele tinerilor: iubire, sărăcie, protestul faţă de viaţa politică. Este o muzică vie, are
suflet pentru că este un protest”.

 

Deţine acasă o fonotecă personală.

“Am o colecţie de muzică importantă în care intră şi formaţii noi de
protest, ca Rammstein. Am o plajă foarte largă de
preferinţe în acest sens, ascult şi muzică electronică, house şi rave. Dintre
formaţiile străine, ascult REM, ACDC, Black Sabbath, Metallica şi aici mă
înţeleg cu fiică-mea, îmi place Leonard Cohen, pentru versuri. Am fost şi la
concertul ATB de la Cluj, ascult şi muzică rave, mă izolez în ea, dar sigur că
ascultată acasă este altceva”.

 

Dintre sporturi, practică fotbalul şi tenisul.

“Joc fotbal în nocturnă, am o echipă foarte bună de la Metromedia cu care
am participat la Cupa Presei, am ajuns de câteva ori şi în finală. Joc şi tennis, o dată sau de două ori pe
săptămână, îmi place şi tenisul de masă. În tinereţe, am făcut volei, iar în
copilărie am făcut fotbal competiţional. În timp, m-am lăsat de ele şi m-am
apucat de sociologie, dar tenisul şi fotbalul au rămas, ca pasiuni”.

 

 

Anunțuri

Discuție

Un gând despre &8222;Biografie Vasile Dancu&8221;

  1. Oameni ca el ar trebui sa conducă Romania,
    si de la tribuna, si din umbra.
    Din păcate, nu sunt lăsaţi.

    Scris de Ovidius | 24/04/2012, 5:11 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: